Salut,
Pentru multi dintre cei care lucreaza in industria aceasta a mobilei nu este foarte clar ce trebuie sa caute la un software care optimizeaza debitarea de materiale precum pal, lemn, etc. Fie sunt la inceput, fie nu au avut nevoie de asa ceva pana acum. Evident, alegerea unui program de debitare poate fi un proces foarte simplu, dar poate fi si foarte laborios, mai ales cand este vorba despre integrarea acestuia in procesele de fabricare a mobilei din fabricile sau atelierele de mobilier si tamplarie.
Voi etapiza acest proces de alegere a programului de debitare raportandu-ma la un producator de mobila care debiteaza placi de pal.
Pasul 1 – Definirea nevoilor generale
De regula, atunci cand apare nevoia unui program de debitare apar si alte nevoi, motiv pentru care producatorii de software pentru mobilier care au dezvoltat programe de debitare au preintampinat potentiale cereri din piata ale clientilor si au implementat si alte caracteristici pe care software-ul pentru optimizare trebuie sa le realizeze, dupa cum urmeaza:
- nomenclator de materiale
- Nomenclatorul de materiale presupune ca poti salva materialele pe care le vei utiliza si in viitor pentru a realiza optimizari. De exemplu, vei putea sa-ti salvezi in nomenclator informatii despre placile de pal pe care le folosesti. Sau despre canturi. Astfel, de fiecare data cand vei face cate o optimiza vei putea alege direct materialul pe care l-ai salvat in nomenclator fara sa fie nevoie sa-l adaugi din nou
- etichete
- Una dintre nevoile stringente, mai ales atunci cand lucrezi cu multi clienti si mobilier cu piese multe, este sa ai niste etichete pe care sa le lipsesti pe piese. Astfel, iti va fi mai usor sa-ti aduci aminte cui apartine fiecare piesa. Pe aceste etichete vei putea configura ce informatii sa apara, in functie de nevoile tale.
- Generare documente
- Aici nu vorbim despre documentele de genul diagramelor de debitare, ci despre documente care au rol de oferta, comanda sau factura. Exista programe care atunci cand faci o optimizare te pune sa introduci informatii despre client precum numele lui, adresa de livrare, date de contact, samd.
- Calculatii
- Este posibil sa ai nevoie ca programul sa faca calculatii care sa te ajute pe tine sa definesti mai usor pretul mobilei. De exemplu, poti configura pretul materialului, pretul manoperei. Poti configura manopera in functie de metrul patrat de material utilizat, de lungimea cantului, de metru liniar de taiere, samd. Si aici pot exista variatii suficient de multe.
Pasul 2 – Definirea nevoilor specifice
Nevoile specifice ale unui atelier sau fabrici de mobila pot varia in functie atat de contextul tehnologic, cat si al afacerii in sine. Fabricarea de mobila este o arie destul de larga, de exemplu productia de mobilier din lemn masiv este diferita de productia din pal.
- Integrari si automatizari
- Exista aceasta nevoia in cadrul companiei? Ai nevoie ca acest software sa comunice cu programul ERP, MES sau alt software de mobilier, gen CAD/CAM? Ce tip de integrari? Cum functioneaza aceastea? API, REST, web service, etc.
- Conexiune cu utilajele
- Este nevoie de o conexiune cu utilajul? Este nevoie de post-processor? Ce informatii trebuie sa treaca prin acest post-processor? Cum ar trebui sa ajung informatiile la utilaj? Ajung prin internet, prin retea, printr-un stick usb?
- Constrangerile tehnologice
- In situatia optimizatoarele de taiere, constrangerile tehnologice se refera la tipul de taiere. Am mentionat mai sus ca exemplul nostru este pentru un producator de mobila din pal, dar este important de inteles ca tipul de taiere difera in functie de utilaj. Este fierastrau cu masa mobila sau fixa? Este agregat de taiat in pachet cu control numeric?
Pasul 3 – Identifica furnizorul
Atunci cand cumperi utilaje pentru productia de mobila trebuie sa te asiguri ca cel care iti vinde utilajele poate sa iti furnizeze consumabile si piese de schimb si mentenanta, poate sa iti ofere service si interventii aferente sau consultanta. Asa se intampla si atunci cand cumperi un program de taiere. Asigura-te ca furnizorul are si cunostintele necesare sa te ajute cu implementarea software-ului si cu consultanta. Nu accepta software-ul pe care ti-l propun cei care iti vand utilajul fara sa te interesezi in prealabil si despre alternativele care, de regula, sunt mai bune, mai performante si, poate, mai ieftine.
Ei bine, vezi tu, nimic nu este complicat daca ai un mecanism cu ajutorul caruia sa alegi. Intotdeauna este important sa faci aceasta mica cercetare pentru a afla care sunt solutiile potrivite.
Spor si vanzari multe!